am devorat de curand "Craii de Curtea Veche". am recitit-o, pentru ca undeva in imemoriala tinerete am mai lecturat-o, dar surprinzator, am descoperit o carte noua de data asta(sper ca asa se va intampla cu toate cartile pe care le voi reciti).
lectura a fost o delectare. trei personaje totalmente romantice, intr-un mediu parnasian-romantic cu note simbolistice-prin nenumaratele referiri heraldice si istorice, incearca sa fuga din prezent si din realitate lasandu-se prada viciului, excesului si automistificarii.
ambianta este perfect construita, ca intr-un film de Tim Burton, granita dintre realitate, vis, delir si mistic este una pur conventionala, in stilul lui Poe as indrazni; personajele au o perceptie a realitatii alterata (de nopti de nesomn, de betii bachice, de cosmaruri, de spleen, sau pur si simplu din cauza incapacitatii de a se adapta la o societate cu care nu pot(sau nu vor)sa aiba nici cele mai timide relatii de compatibilitate.
actiunea petrecuta intr-un sec. XIX nebulos, intr-un oras cu o viata de noapte secreta, dar activa ca un furnicar, oras ale carui radacini (fanariote, grecesti, neaos daco-getice) il condamna la o constiinta bipolara: una diurna, in care eticheta, rangul, functia, tiparul, trend-ul, sunt un fel de a doua natura a personajelor, precum si un etalon de valorificare individuala; si una nocturna, in care ies la iveala pofte si furii, excese, orgii, "crailacuri", "amorlacuri", "suceli si ticneli" demne de niste urmasi ai lui Nero sau Caligula.
planurile narative sunt o tesatura complicata de rememorari, de treceri in revista, visari, fiecare dintre cele trei personaje, in afara de accesele de hipersensibilitate si nostalgie depresiva, au o oarecare doza de mitomanie care confera actiunii si mai mult farmec, prin surplusul de mister si de aproape-real pe care "craii" si-l auto-administreaza.
cei trei eroi-Pasadia, Pantazi si naratorul, sunt niste aristocrati intelectuali, niste exponenti ale trecutelor caste de nobili rafinati atat in cultura cat si in viciu, oarecum blazati si autosuficienti, incercati din plin de viata boema si luxoasa pe care au avut-o, care incearca sa fenteze prezentul si realitatea cotidiana care le-a inselat asteptarile si in care se simt claustrati si instrainati.
un al patrulea personaj-Gore Pirgu-este condimentul suprem. un personaj in care se regasesc spontan si cateodata concomitent sublimul si grotescul, rafinamentul si trivialul, rigorismul si buff-ul, acesta fiind un ghid al celorlalti trei in lumea desfraului si a "smintelii", un personaj care penduleaza intre dorinta de arivism si cea de pierdere de sine in placerile cele mai vinovate, care frizeaza mania si execrabilul. Pirgu este un fel de initiator voluntar intr-un cult al pierzaniei si degenerarii, un reprezentant al tuturor paria din oras, instruit intr-un fel machiavellic in tot ceea ce inseamna viciu: client premium al tuturor meselor de jocuri de noroc, al carciumelor cu staif, cat si al bodegilor din mahalalele desfundate, al caselor de toleranta si al cuiburilor de dezaxati si ratati prin viciu si exces.
pelerinajul celor trei(patru), se sfarseste, dupa cum era de asteptat, tragic. Pasadia moare devorat de viciu, Pantazi isi istoveste toate resursele sufletesi, iar naratorul ramane pagubit de prietenii cu care a dus o viata paralela in timpul in care au fost impreuna.
balcanism, arome orientale, hedonism si escapism, oniric si delirant, cam asta-i universul din acest roman. o zugravire a degradarii vechilor valori si percepte la intalnirea timpurilor si a civilizatiilor. un Babylon mioritic, o Gomora bucuresteana, un Camden town romanesc de sfarsit de secol XIX, cu arome de parfumuri tari si de birturi insalubre, cu interioare de un lux apasator si cu periferii apocaliptice, cu impletiri de limbaj aristocratic si injuraturi birjaresti, cu incursiuni in evenimente istorice epocale si totodata in istorii cu imperecheri de patrupede de rasa, cam asta-i pe scurt "Craii de Curtea Veche"...
nota profanului- 9.00
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu